Caietele Alexandru Dragomir
După moartea lui Alexandru Dragomir, în noiembrie 2002, au fost descoperite în biblioteca sa o seamă de caiete cu însemnări dintre cele mai diverse. Elevul de altădată al lui Heidegger, care începuse la Freiburg un doctorat în filozofie, dar care a trebuit să revină în țară și nu a mai putut ieși din România comunistă a continuat să filozofeze clandestin. A fost prieten apropiat cu Constantin Noica – un alt clandestin în raport cu doctrina filozofică oficială – și a frecventat cercul său de elevi. Dragomir era cunoscut în mediul intelectual al vremii, dar nu a publicat nimic, nici înainte de 1989 și nici după aceea.
În noiembrie 2002, cu ocazia unei vizite la Dna Nina Călinescu, partenera de o viață a lui Alexandru Dragomir, imediat după dispariția acestuia, Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă au descoperit în sertarele unei comode cu aspect altminteri anodin caietele cu însemnări care, răsfoite cu surpriză, atestau faptul că Dragomir își notase zi de zi, în toți anii din urmă, ai maturității, reflecțiile zilnice. Scrisese pentru sine și doar pentru sine. Aceste caiete au fost editate în anii următori la editura Humanitas de Gabriel Liiceanu, în colaborare cu Cătălin Partenie, Bogdan Mincă, Cătălin Cioabă.
Despre întrebare și răspuns
înregistrare audio, Alexandru Dragomir într-un seminar privat, intrarea Lucaci, 1986
Câteva dintre articolele din presa vremii, după apariția primelor volume din seria de autor, la editura Humanitas:
Gabriel Liiceanu, Destinul deturnat al unui filozof, Alexandru Dragomir, în: România literară, nr. 2, ianuarie 2004.
„Pentru că se transmitea prin ochi, pentru că devenea vizibilă, gândirea lui avea ceva neliniştitor şi sălbatic. Dragomir semăna teribil cu un „animal care gîndeşte“, cu un şarpe sau cu o felină gînditoare. Senzaţia aceasta dispărea cu desăvîrşire şi privirea i se îmblînzea brusc cînd ieşea din lumea raţionamentului său, cel mai adesea „deconstruindu-l“ cu o glumă sau spunând că ceea ce construise el era la îndemâna oricui este dispus să se concentreze — aşa cum tocmai o făcuse el — pe direcţia (unica) a gândului.”
Ilina Gregori, Modernitate în România: farsă sau martiriu? Despre o interpretare rămasă necunoscută a „Scrisorii pierdute“: Alexandru Dragomir, în Idei în dialog, nr. 2, Februarie 2007
„Seriozitatea necruţătoare cu care a reflectat asupra identităţii culturale româneşti, radicalismul refuzului de a colabora şi consimţi cu compatrioţii săi caragialeşti, credinţa în filozofie şi patosul adevărului trăit ca un „martiriu“ lung cât viaţa mi se par exemplare. Întâlnirea cu acest necunoscut – un ultimatum personificat – constituie o revelaţie şi într-un orizont spiritual mai larg decât cel românesc.”
Christian Ferencz-Flatz, Un Socrate contemporan?, în Idei în dialog, nr. 12, decembrie 2007
„Gândind asupra trezitului de dimineață, a scârbosului, a visului, a uzurii, sau la fel de bine asupra faptului de a găti mâncare, de a folosi transportul în comun, de a te îmbrăca, şi descoperindu-le pe acestea necontenit în bogăția lor, Dragomir ne învață cum poate fi transformată proza nelimitată a cotidianităţii într-o aventură filosofică pe cont propriu.”
Caietele timpului / Χρόνος
1979-1989
Fundația Humanitas își propune să publice online, în integralitate, caietele cu însemnări, texte sau conspecte ale lui Alexandru Dragomir, spre a fi accesibile cercetărilor.
Vom începe seria acestor publicări online cu Caietele timpului, apărute deja în volum într-o ediție de Bogdan Mincă și Cătălin Partenie.
