„Vocea care ni s-a dat“
Expoziție Monica Lovinescu
scurtă retrospectivă
Expoziția a fost deschisă între 17 noiembrie 2023 și 4 februarie 2024
Curatori: Edmond Niculușcă si Andreea Apostu Consilieri științifici: Cristina Cioabă, Cătălin Cioabă, Arhitectură: Attila KIM architects Producţie: Atelier VAST Scenografie Concept: Velica Panduru, Sabina Reus, Irina Artenii Producţia scenografiei: Tukuma Works (arhitect Ioan Moldovan) Sunet: Unanim Acoustic Design Vocile Monicăi Lovinescu, creaţia sonora, concept, editare, pian: Maria Balabaș & Mihai Balabaș Concept vizual: Eyez&Handz Comunicare: Amazers Nest Coordonator de expoziţie și evenimente: Sabine Schneider-Maunoury
Foto: Arcen
VOCEA CARE NI S-A DAT
Monica Lovinescu a fost un martor al adevărului într-o lume învăluită de minciună și strivită de crimele totalitarismului. Din momentul în care mama ei a fost asasinată într-o închisoare comunistă, la vârsta de 73 de ani, Monica Lovinescu, aflată în exil la Paris, a înțeles că a fi un astfel de martor implică să devii vocea oamenilor care au fost torturați și uciși pentru că nu au vrut să renunța la propria lor libertate. Viața ei a căpătat prin urmare, un nou sens: înfruntarea tiraniei, ca o formă de salvare morală, individuală și colectivă.
Înainte de 1989, ea a fost vocea tuturor celor care nu puteau să aibă o voce, iar după 1989 a fost reamintirea constantă a faptului că cei aflați la putere au continuat să încalce principiile democratice, iar deciziile importante au fost luate tot fără exigență etică. „Liniștea“ dorită în 1990 nu putea fi decât în contradicție cu eforturile făcute pentru a destrăma, prin Radio Europa Liberă, tăcerea impusă în timpul comunismului de partidul unic.
Monica Lovinescu nu poate fi separată, în memoria colectivă, de soțul ei, Virgil Ierunca. „Când corpul comunității era amenințat cu anihilarea, cei doi și-au construit destinul în jurul gândului, devenit datorie, de a-i salva pe cei rămași în țară”. Cu limbajul confiscat, umiliți de suferința frigului și a foamei, fără a putea scăpa din acel univers, românii îi ascultau clandestin pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca vorbind la microfonul de la Radio Europa Liberă. Ei dădeau las durerii, furiei și dezgustului pe care românii le resimțeau. Ofereau disidenților politici o platformă de exprimare și o punte către Occident. Acționau ca ample ambele ale antenelor care captează semnale dintr-un univers aproape stins. Rostirea răspicată a ceea ce era, în realitate, în România regimul Ceaușescu, restituia oamenilor darul libertății și al cuvintelor.
Expoziția dedicată celor 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu este o invitație la redescoperirea reperelor care pot clădi sau reclădi o societate. România de azi nu e o țară vindecată. Purtăm trauma părinților și bunicilor noștri pe umeri, iar rostirea adevărului și folosirea dreaptă a cuvântului sunt exerciții încă anevoioase, pe care trebuie să le exersăm zi de zi. Am fi învățat enorm de la Monica Lovinescu, dacă am fi avut șansa de a o studia în școală. Dar ea nu este amintită așa cum ar trebui. Le dedicăm această expoziție părinților și părinților lor, a căror viață a fost complet mutilată de regimul totalitar. Și care au sperat pentru noi că vom trăi într-o lume mai bună.
Sala I
Insula de timp dintre cele două mari războaie
(Monique, 1923-1943)
1923
Se naște Monica Lovinescu. Este adoptată noua constituție, cea mai democratică de până atunci, prin introducerea votului universal și prin reforma agrară.
1930
Întoarcerea în țară și venirea la tron a Regelui Carol al II-lea, după ce renunțase la acesta în 1925.
1933
Prim-ministrul liberal I.G. Duca este asasinat la Sinaia de către membrii ai Gărzii de Fier.
1937
Guvernul Goga-Cuza ia primele măsuri antisemite: limitarea numărului de evrei în învățământ, barouri și administrație.
1938
Regele Carol instaurează dictatura regală și este adoptată o nouă constituție.
1940
Este instaurat statul național-legionar, iar mai apoi dictatura militară a generalului Ion Antonescu. Este anul în care România pierde peste o treime din suprafață, iar regele Carol al II-lea abdică.
caietul cu dedicații pentru Monica
al scriitorilor de la cenaclul Sburătorul
Cu cele două prietene, Marina Vlădescu și Mira Davidoglu, la Lucieni
Pur şi simplu iniţiasem un ritual al prieteniei (trio-ul pe care-l formam cu Marina şi Mira părea indisolubil pe cel puţin două–trei vacanţe) şi ne pria „viaţa la ţară“ în această formaţie.
Foto: Arcen
Monica Lovinescu se naște în 1923 în casa părinților săi, profesoara de limbă franceză Ecaterina Bălăcioiu și criticul literar Eugen Lovinescu, de pe strada Ion Câmpineanu din București, unde se întrunea Cenaclul Sburătorul. Este imediat adoptată de comunitatea de scriitori, care îi va dedica versuri și o va asculta citindu-și propriile texte.
La doar 8 ani, își imaginează primul ei roman, pe care i-l va dicta mamei, intitulat Aventurile unei păpuși.
Sala II
Visurile. Noi începuturi la Paris
LES ANNEES BOHEME (1943-1960)
1945
21 august. Regele Mihai I intră în greva regală.
1945
19 noiembrie. Blocul Partidelor Democrate câștigă fraudulos alegerile.
1947
30 decembrie. Regele Mihai I este forțat de către Petru Groza să abdice. Este proclamată Republica Populară Română.
Studentă la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, Monica Lovinescu este atrasă din ce în ce mai mult de teatru. Înființează, împreună cu Constantin Grigorescu și Georges Rosetii, grupul Les Chameaux (Cămilele) și compania La Petite Scène, cu care montează spectacolul Les Jours Heureux la Institutul Francez din București.
Participă la seminarul de artă dramatică al lui Camil Petrescu și sărbătorește împreună cu acesta sfârșitul războiului, fără să anticipeze dezastrul. În 1947 obține o bursă la Paris și ajunge la destinație cu ajutorul unui logodnic fictiv pus la dispoziție de Legația franceză din Viena. Nu înainte de a fi nevoită să se ascundă într-un vagon de cărbuni pentru a trece clandestin în Occident.
Sala III
MAMA
Condamnarea la moarte (1960)
Foto: Arcen
Foto: Arcen
Foto: Arcen
Sala IV
Aici e Radio Europa Liberă!
La microfon, Monica Lovinescu (1961-1989)
Radio Europa Liberă devenise inamicul no. 1 al lui Nicolae Ceaușescu. Postul era interzis, iar informatorii denunțau ascultarea lui, precum și comentarea „tendențioasă“ a știrilor occidentale. Activități „dușmănoase“ și riscante. Forme de rezistență.
Securitatea încerca să afle identitatea ascultătorilor, mai ales a celor care trimiteau scrisori anonime. Elevii erau atenționați, exmatriculați; arestați, alături de adulți; români de toate vârstele șantajați să devină informatori. De aceea, postul de radio era ascultat pe ascuns, dar cu regularitate și înverșunare.
1981
Are loc atentatul cu bombă de la sediul din München al Europei libere, comandat de Nicolae Ceaușescu și soldat cu 4 angajași răniți și pagube de 2 milioane de dolari.
Din 1967, Monica Lovinescu le vorbește săptămânal românilor la emisiunile Teze și antiteze la Paris și Actualitatea culturală românească. Începuse să colaboreze cu Radio Europa Liberă încă din 1961. Virgil Ierunca i se alătură în 1975, cu Povestea Vorbei și Cronica pesimistului.
Cum micul studio din Paris este insuficient, devin ei înșiși tehnicieni și își transformă locuința într-un laborator, în care stabilesc împreună strategiile de luptă. Emisiunile încearcă să recreeze o punte culturală, dar totodată sunt ocazii nesperate de a spune, prin delegarea vocii, adevărul. Sunt citite astfel numeroase scrisori ale disidenților politici. Cei doi ajung rapid să fie considerați „dușmani ai poporului” și ținte ale regimului Ceaușescu.
Sala V
Clandestinii
Sala VI
București, 1989
În Europa de Est, regimurile comuniste cad rând pe rând fără vărsare de sânge. La Berlin, oamenii sărbătoresc libertatea pe zidul care împărțise în două o țară și un continent. Doar România pare captivă într-o realitate paralelă: în 24 noiembrie, la Congresul al XIV-lea al P.C.R., Nicolae Ceaușescu este reales secretar general al partidului. Era la putere din 1965.
„Când am fost invitată să fac parte din echipa de creație a acestei expoziții, m-am întors în timp în bucătăria părinților mei, unde ascultam la Europa Liberă vocea Monicăi Lovinescu.
Accesând memoria copilăriei mele, acest proiect a devenit si personal, emoționant, reconstituind spațiul intim al mamei Monicăi Lovinescu și bucătăria unei familii de intelectuali din perioada comunistă, cu elemente și obiecte personale ale părinților mei.“ (Velica Panduru, Facebook, 27 noiembrie 2023)
Sala VII
Revoluția română
22 decembrie 1989. Piața Revoluției în jurul orei 16:45. În balconul CC, un tânăr poartă un tablou care reamintește sacrificiul Timișoarei. Foto: Andrei Pandele.
23 decembrie 1989, în jurul orei 10, pe Calea Victoriei, colț cu strada Matei Millo. Câțiva militari se ascunde de gloanțe, între Palatul telefoanelor și Electrolux. Foto: Andrei Pandele 22. decembrie 1989.
Fuga lui Nicolae Ceaușescu. Imaginea emblematică a elicopterului îndepărtându-se de clădirea CC al PCR. Foto: Agerpress / Sorin Lupșa.
Lipsiți de hrană, lumină și căldură, umiliți și captivi, românii se revoltă. Parisul vorbește despre eroii de la Timișoara și București, despre moarte și libertate. Revoluția stârnește un val de emoție printre românii aflați în exil. Procesul sumar al soților Ceaușescu trezește însă primele semne de întrebare. Frontul Salvării Naționale, constituit, chipurile, în acele zile, exista deja de 6 luni. Se știa totodată de câțiva că Ion Iliescu era succesorul preferat al Kremlinului.
Sala VIII
Sfârșitul exilului.
Reîntâlnirea (1990-2008)
1990
23 ianuarie. Frontul Salvării Naționale anunță că se va transforma în partid politic și că va participa la alegerile din luna mai.
1990
Ianuarie-februarie. Au loc primele două mineriade, minerii venind să restabilească ordinea după manifestațiile anti-FSN și anticomuniste din capitală.
1990
11 martie
Pentru Monica Lovinescu era clar încă din ianuarie 1990 că Revoluția română fusese o „iluzie lirică”. Întoarcerea în țară este însă plină de emoție, fiind primită de români cu vie recunoștință. La aeroport, funcționara de la pașapoarte îi recunoaște vocea, izbucnește în lacrimi și o îmbrățișează. Vocea este din nou vraja care deschide inimile. Fenomenul Pitești de Virgil Ierunca și Unde scurte I de Monica Lovinescu se vând în zeci de mii de exemplare.
Bucureștiul, oraș „din lumea a patra”, cum i se pare, lipsit de prezența mamei, îi permite totuși o formă de regăsire. În 1992, în ciuda negocierilor și a tranziției incomplete din fostele țări comuniste, guvernul american decide să închidă prematur secțiile postului de Radio Europa liberă pentru Europa de Est.
Monica Lovinescu își petrece ultimii ani din viață fără să se mai poată ridica. Decesul partenerului ei de peste cinci decenii, Virgil Ierunca, îi reactualizează dureros în amintire moartea mamei. Mintea ei pendulează din acel moment între două lumi: realitatea cu contururile ei ferme și o stranie călătorie în căutarea mamei, pe care o vede adesea venind din camera de alături. Cercul nefast deschis în 1947 se închide și reîntâlnirea, chiar dacă survenită în pragul morții, face în sfârșit posibilă vindecarea.
