„Aici e Radio Europa Liberă!”

Pentru anul centenar Monica Lovinescu, 2023, Fundația Humanitas Aqua Forte, în colaborare cu Humanitas Multimedia a pregătit apariția unui CD (în format mp3) care antologhează cele mai importante emisiuni radiofonice realizate de-a lungul anilor de Monica Lovinescu & Virgil ierunca.

Notă asupra documentelor audio

Înregistrările de față au trecut, înainte de a deveni disponibile pe acest CD, printr-o întreagă istorie. Ele provin de pe benzile de magnetofon aflate în locuința Monicăi Lovinescu din Paris, au fost transportate la București în toamna anului 2008 și au intrat atunci în posesia fundației Humanitas Aqua Forte (care are în custodie arhiva Lovinescu‒Ierunca).

La acea dată, erau singurele documentele audio disponibile din arhiva sonoră a Europei Libere în limba română, dat fiind că, în momentul desființării secțiilor est-europene, deci şi a Romanian Broadcasting Department (care a funcționat între 14 iulie 1950 și 1 august 2008), lucrurile s-au petrecut în cazul României altfel decât în cazul altor țări: Radio Free Europe a donat întreaga sa arhivă la Hoover Archives de la Universitatea Stanford, dar și instituțiilor similare din țările cărora și-a dedicat activitatea postul (Arhiva Națională Digitală a Poloniei, Biblioteca Națională Szechenyi din Ungaria, Centrul de Documentare Cehoslovac, ș.a.m.d.); s-a întâmplat însă, din păcate, ca nici o instituție culturală din România să nu se angajeze într-un proiect similar de conservare. 

Selecția a urmărit să ilustreze întreaga paletă de emisiuni radiofonice realizate de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca: interviuri cu personalități culturale, eseuri sau pamflete radiofonice, corespondențe de presă, intervenții în direct în cadrul emisiunilor de știri, comentarii politice sau considerații istorice. În unele cazuri, acolo unde era vorba de intervenții prin telefon sau din studioul de la Paris în cadrul unor emisiuni de lungă durată, cu mai mulți colaboratori, am selectat doar fragmentul cuprinzând contribuția celor doi. Titlurile emisiunilor radiofonice au fost puse de editor, prin preluarea câte unei sintagme sugestive, rostită pe parcursul înregistrării.

Cuprins

 

. „Să nu te lași strivit de timp“, Monica Lovinescu în dialog cu Mircea Eliade, 1960. În preambul, Fragment autobiografic de Mircea Eliade, în lectura autorului (26:36)

2. „Rezistența împotriva timpului“, cronică radiofonică de Monica Lovinescu la volumul lui Mircea Eliade Briser le toit de la maison, emisiune din 14 aprilie 1986 (17:13)

3. „Mircea Eliade și obsesia României“, eseu radiofonic de Virgil Ierunca, 9 iunie 1986 (19:54)

Monica Lovinescu în dialog cu Eugen Ionescu (Fragment)

Monica Lovinescu în Dialog cu Eugen Ionescu (Fragment)

4. „Comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului 20“, Monica Lovinescu în dialog cu Eugen Ionescu, 1977 (19:57)

5. „Pentru tăcere am ales pictura“ Monica Lovinescu în dialog cu Eugen Ionescu, „Teze şi antiteze la Paris“, 29 noiembrie 1984 (33:19)

6. „Eram un golan“, Monica Lovinescu în dialog cu Eugen Ionescu despre volumul Nu publicat în Franța, „Teze și antiteze la Paris“, 29 mai 1986 (25:55)

7. „Eugen Ionescu, homo religiosus, eseu radiofonic de Virgil Ierunca, „Teze și antiteze la Paris“, 30 noiembrie 1989 (12:00)

8.„Exilul este o șansă și un blestem“, interviu acordat de Virgil Ierunca, 15 februarie 1979 (28:48)

9.„Plagiatul ca boală națională“, pamflet radiofonic de Virgil Ierunca, „Povestea vorbei“, 7 mai 1986 (35:24)

10. „Adevărul ca șoaptă esențială“,Virgil Ierunca la moartea lui Noël Bernard, emisiune din 23 decembrie 1981 (10:46)

11. „Nu s-au limitat numai la vorbe“Max Bănuș în dialog cu Monica Lovinescu, 15 ianuarie 1989 – selecție (18:29)

12. „Cum să te dezbari de comunism?“, intervenție a Monicăi Lovinescu în cadrul emisiunii „Actualitatea românească“ din 1 decembrie 1989, realizată de Gelu Ionescu ‒ selecție (19:35)

13. „Sfârșit de veac în România“, Virgil Ierunca despre Petru Creția și mesajul său transmis la Radio Europa Liberă în seara zilei de 21 decembrie 1989 (15:26)

14. „S-a comis o eroare, o gravă eroare“, corespondență de la Paris a lui Virgil Ierunca despre ecourile evenimentelor de la București în presa franceză, studioul special al „Actualității Românești“, 27 decembrie 1989 (08:35)

15. „Perfidia vinovată a tovarășilor de drum“, emisiune de Virgil Ierunca, „Povestea vorbei“, 21 august 1991 (35:14)

Monica Lovinescu în studioul

Europei Libere de la Paris, 1977

Genericul emisiunii „Povestea Vorbei” de Virgil Ierunca: Danse Royale 2, din albumul Musique Au Temps des Croisades (1973), Medieval music from the 13th century, Le Florilegium Musicum de Paris

Timp total: 5: 27:11

Texte:

Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire

Ioana Pârvulescu, O voce

Cătălin Cioabă, După 1990 nu i-am mai ascultat